DESPRE NOI

Acasă DESPRE NOI

În concepţia noastră Securitatea şi Sănătatea în Muncă are o importanţă socială majoră și are un impact deosebit asupra angajatorului, lucrătorilor şi familiilor acestora. De cele mai multe ori acest impact apare în prim plan doar în cazul accidentelor de muncă şi/sau a îmbolnăvirilor profesionale.

De aceea afirmăm cu fermitate că organizarea în cadrul unităților a activităţii de prevenire și protecție este una benefică şi necesară atât pentru angajator cât şi pentru lucrător. Rezultatul statisticilor elaborate la nivel european sau mondial stau la baza acestei afirmaţii.

Costurile accidentelor şi/sau a îmbolnăvirilor profesionale ajung în lume la cote astronomice (în plan financiar, Organizaţia Mondială a Muncii (International Labour Organization (ILO)) afirmă că pierderile din cauza accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se cifrează la 4% din produsul mondial brut),

…sau printr-o altă abordare: anual, în lume, mor peste 2 milioane de lucrători în accidente de muncă, aproximativ 5000 pe zi, respectiv 3 oameni în fiecare minut, iar numărul accidentaţilor cu incapacitate temporară de muncă şi a îmbolnăviţilor profesional este mult mai mare.

Îndeplinind toate cerințele legale din Uniunea Europeană, implicit din România și asumându-ne ferm cele afirmate mai sus, vă oferim Servicii abilitate externe în domeniul Securității și Sănătății în Muncă, Prevenirea și Stingerea Incendiilor, a Situațiilor de Urgență și a Protecției Civile pentru unitatea dumneavoastră. Deasemenea vă oferim și servicii specifice sau consultanță în domeniul ISCRI – RSVTI, Resurselor Umane și a Protecției Mediului.

Aplicând următoarele trei direcții:

Serviciile de calitate a firmei noastre se datorează de la început unei echipe calificate și dinamice.

Domeniile de specialitate, vârsta și interesele membrilor echipei noastre sunt diverse, și în consecință, oferta personalizată, excelentă și promptă de servicii îți este garantată.

Obiectivul comun al echipei noastre: muncă perseverentă, conștiincioasă, bazată pe competențe temeinice și orientată pe client.

Orice probleme ocupaționale ai întâmpina, contactează-ne cu încredere!

Experții noștri îți oferă cu siguranță cea mai bună soluție la problemele tale!

În mâinile noastre, firma ta este în siguranță!

Echipa nostră

Echipa nostră